Ultimele Filme :

Cold Prey 2 2008 Online Subtitrat

0 00
Filmul continuă acţiunea din prima parte, Cold Prey I. Supravieţuitoarea masacrului de la hotel este găsită de Ole şi dusă în stare de şoc la spitalul unde lucra ca doctor prietena acestuia, Camilla. După ce este tratată, tânăra povesteşte poliţiei ce a trăit la Hotelul Diavolului, cum ea şi prietenii săi au fost vânaţi de un criminal dement, cum prietenii săi au fost ucişi şi aruncaţi într-o crevasă, iar ea a reuşit să ucidă criminalul. Neîncrezători la început, poliţiştii găsesc la faţa locului totul în deplină concordanţă cu relatările fetei. După ce o parte dintre poliţişti se întorc cu cadavrele la spital, alţii câţiva găsesc în hotelul parasit şi alte cadavre. Între timp şeriful din localitate face legătura dintre dispariţiile misterioase din zonă şi criminal. Pentru Jannicke, supravieţuitoarea din prima parte, coşmarul nu s-a terminat, ci abia a început.


Cd1 720
Cd2 720



.com/blogger_img_proxy/

Filmul continuă acţiunea din prima parte, Fritt Vilt I. Supravieţuitoarea masacrului de la hotel este găsită de Ole şi dusă în stare de şoc la spitalul unde lucra ca doctor prietena acestuia, Camilla. După ce este tratată, tânăra povesteşte poliţiei ce a trăit la Hotelul Diavolului, cum ea şi prietenii săi au fost vânaţi de un criminal dement, cum prietenii săi au fost ucişi şi aruncaţi într-o crevasă, iar ea a reuşit să ucidă criminalul. Neîncrezători la început, poliţiştii găsesc la faţa locului totul în deplină concordanţă cu relatările fetei. După ce o parte dintre poliţişti se întorc cu cadavrele la spital, alţii câţiva găsesc în hotelul parasit şi alte cadavre. Între timp şeriful din localitate face legătura dintre dispariţiile misterioase din zonă şi criminal. Pentru Jannicke, supravieţuitoarea din prima parte, coşmarul nu s-a terminat, ci abia a început.

Ita Sub

Jannicke è l'unica sopravvissuta a un massacro che ha colpito il suo gruppo di amici sulle montagne norvegesi. Riesce a raggiungere il mondo civilizzato e viene ricoverata in un ospedale. Ma al suo risveglio c'è qualcosa che non va: l'ospedale sembra deserto.

Cold Prey 2 - (2008)
Pradă uşoară 2
Fritt vilt II (2008)
IMDB:6.0/10 din 3810 voturi
Gen:Drama, Groaza, Romantic, Mister, Suspans
Durata:86 minute
Regia:Mats Stenberg
Actori:Charlotte Grundt, Andreas Cappelen, Marthe Snorresdotter Rovik, Kim Wifladt, Vetle Qvenild Werring
Distribuie si la prieteni: :
______________________________________________________________________________________________ Pentru o mai buna vizionare apasa butonul de pauza si asteapta 10-15 minute. Daca filmul se blocheaza sau se intrerupe brusc incarca din nou pagina si apoi reia filmul de unde ai ramas. Vizionare Placuta ______________________________________________________________________________________________ Va rugam sa ne semnalati in sectiunea de comentarii filmele care au fost sterse, pentru ca noi sa le inlocuim in cel mai scurt timp posibil.Vizionare Placuta ______________________________________________________________________________________________ * Comentează strict la acestă postare! _______________________________________________________________________________________________ * Daca Ti-a Placut Acest Film Lasa Si Tu Un Coment.. _______________________________________________________________________________________________ * Va rugam folositi un limbaj civilizat si fara injurii . _______________________________________________________________________________________________ * Comentariul Tau Poate Ajuta Acest Site , Si Munca Noastra Pentru Voi" Multumim. _______________________________________________________________________________________________ * Sistemul automat antispam s-ar putea sa nu publice unele comentarii. Ne cerem scuze daca se va intampla!

Posta un commento

 
FilmeBuneSubtitrate : Home Page Film | Film Musica Videoclip | Mondo in Tempo Reale
Copyright © 2014. HD.filmebunesub - All Rights Reserved
Created by Sandu.T It-Ro Dmca
Filme si Seriale in HD subtitrate cele mai noi. Copyright
2014 © www.filmebunesub.com Speed Test I Google Chrome I Mozilla Firefox I Opera I Flash Player I Codec Audio I
sfondo-nero