Ultimele Filme :

The Train 1964 Online Subtitrat

9+www.filmebunesub.com 10+www.filmebunesub.com
Undeva pe la începutul lunii august 1944 , după ce au trecut mai bine de 1500 de zile de ocupaţie germană,la muzeul Jeu de Paume din Paris nemţii au adunat o mulţime de tablouri ale unor pictori celebri, Renoir, Gauguin, Van Gogh, Manet, Degas, Picasso, Cezanne, Matisse şi mulţi alţii, pe care vroiau să le trimită urgent cu trenul în Germania, Parisul fiind declarat oraş liber, iar armata aliată se apropia cu repeziciune.dsrtghdsp
Cd1
Cd2

Cd1
Cd2

Cum valoarea tablourilor este estimată la un miliard de mărci, bani suficienţi pentru echiparea a zece divizii Panzer, colonelul Von Waldheim, cel însărcinat de la Berlin cu asigurarea transportului, reuşeşte să obţină aprobarea de la generalul Von Lubitz ca trenul cu tablouri să aibă prioritate maximă după plecarea unui tren blindat cu armament de cea mai mare importanţă spre frontul de vest. Paul Labiche, un şef de sector din gara unde s-a format deja trenul, încearcă să împiedice această acţiune a nemţilor şi este ajutat de membrii rezistenţei franceze, care prin câteva metode ingenioase fac tot posibilul să nu permită ca trenul cu tablouri să părăsească Franţa.

The Train
Trenul
Regia:John Frankenheimer
Actori:Paul Scofield, Jeanne Moreau, Burt Lancaster, Jean Bouchaud, Suzanne Flon
Anul:1964
Gen:Razboi, Suspans, Actiune
Durata:133 minute
.com/blogger_img_proxy/
Distribuie si la prieteni: :
______________________________________________________________________________________________ Pentru o mai buna vizionare apasa butonul de pauza si asteapta 10-15 minute. Daca filmul se blocheaza sau se intrerupe brusc incarca din nou pagina si apoi reia filmul de unde ai ramas. Vizionare Placuta ______________________________________________________________________________________________ Va rugam sa ne semnalati in sectiunea de comentarii filmele care au fost sterse, pentru ca noi sa le inlocuim in cel mai scurt timp posibil.Vizionare Placuta ______________________________________________________________________________________________ * Comentează strict la acestă postare! _______________________________________________________________________________________________ * Daca Ti-a Placut Acest Film Lasa Si Tu Un Coment.. _______________________________________________________________________________________________ * Va rugam folositi un limbaj civilizat si fara injurii . _______________________________________________________________________________________________ * Comentariul Tau Poate Ajuta Acest Site , Si Munca Noastra Pentru Voi" Multumim. _______________________________________________________________________________________________ * Sistemul automat antispam s-ar putea sa nu publice unele comentarii. Ne cerem scuze daca se va intampla!

Posta un commento

 
FilmeBuneSubtitrate : Home Page Film | Film Musica Videoclip | Mondo in Tempo Reale
Copyright © 2014. HD.filmebunesub - All Rights Reserved
Created by Sandu.T It-Ro Dmca
Filme si Seriale in HD subtitrate cele mai noi. Copyright
2014 © www.filmebunesub.com Speed Test I Google Chrome I Mozilla Firefox I Opera I Flash Player I Codec Audio I
sfondo-nero